Dragostea...aici, acum, asa.
Inutil, caci e fara de timp, fara determinare, dincolo de expresii, incadrari, explicatii.
Copilul, inclusiv in jocul lui, se transpune. Am tinde sa zicem:" Cata creativitate!", "Cata fantezie!".
De fapt, si atunci cand isi joaca un rol, el de fapt e izvor infinit de iubire naturala. El nu concepe frica decat ca pe o lipsa a dragostei celor din jur. Absenta atentiei e de fapt ignoranta faleasca ce ne acopera pe noi, "cei maturi".
Desi intr-un mod constient, de cele mai multe ori alegem sa ne intersectam cu de toate si pentru toti, iubirea nu ne paraseste. E sadita adanc, si in functie de mofturile noastre matinale, infloreste sau asteapta rabdatoare sa fie observata.
Doar constientizarea ei e suficienta.
