Mama spunea ca m-am nascut noaptea. Pe la ora 1. Duminica.
Asa si simt, ca viata mea, ziua mea incepe noaptea. Nu pentru ca sunt o bufnita de noapte, ci pentru ca atunci cand deschid ochii imi continui planurile din timpul noptii. Pe cele mai multe din ele le uit, le reiau in noaptea urmatoare, si nu pentru ca sunt putin importante, ci pentru ca traiesc adeseori in bezna si desi eu mi le creez, uneori am nevoie de lumina pentru a le vedea.
E noaptea Invierii. Dincolo de Deniile copilariei mele, lasand la o parte planurile pentru post, rugaciune si iertare, pe care nu reusesc nicicand sa le indeplinesc asa cum mi le propun, noaptea aceasta e SFANTA si o resimt prin fiecare por al pielii, prin fiecare eu, eu cel mic. Nu incerc sa ma justific prin "sunt om, a gresi e omeneste", ci asa cum sunt, pacatosul cel dintai, El a inviat si pentru mine. Nu merit nimic, stiu asta, si totusi, in iubirea Lui cea mare, m-a inclus si pe mine.
Am asteptat Lumina cu lacrimi in ochi, amintindu-mi constant chipul tatalui meu, si rugandu-ma :"Iisuse, nu ma lasa!" Si nu m-a lasat, mi-a daruit si mie din Lumina Invierii Lui, m-a invrednicit sa aduc si in casa, in familia mea, si sa constientizez ca nimic, dar chiar nimic nu isi are valoare in viata mea de noapte ce se intinde zi de zi, fara Hristos si Lumina Invierii Lui.
Va doresc tuturor doar atat : sa primiti Lumina Invierii Lui in suflete! HRISTOS A INVIAT!
