De 8 ani împreună

De curând s-au împlinit 8 ani de când te-am luat de mână și ți- am zis : "Hai! Hai să fim o familie împreună! "

Nu știam exact ce înseamnă asta, cum nici tu nu puteai defini. În schimb, ceva din noi sau poate dincolo de noi, știa.

La nuntă, am ascultat de povești batrânești și am respectat pe cât posibil tradiții fără sens. Poate acesta este și motivul pentru care mă uit acum la pozele cu noi doi , mire și mireasă, văd o cucoană cu un coc urât și o rochie prea elegantă, și un băiat ușor speriat cu un costum cu un număr mai mare.

Și totuși în acea zi, nu ne-am simțit așa cum ne vede acum ochiul critic, dimpotrivă: două suflete pereche, care visează împreună.

În timp, dincolo de spațiu, am așteptat cu sufletul la gură și cu sacrificii copilul nostru, am condus pe ultimul drum doi părinți, și am crescut împreună, zi de zi, o familie. Uneori cu lacrimi, uneori cu chicote de râs, uneori oftând, uneori aspirând la mai mult. Dar mereu împreună!

Și cum nu ne recunoaștem în ce am fost la început? Poate pentru că eram alor noștri! Ne-am redescoperit în acest timp împreună, și putem să ne declarăm proprietarii propriului suflet!

Și de ce în această zi, și nu pe 25 septembrie?!

... pentru că astăzi, ochii Taniei mi-au amintit motivul pentru care suntem împreună- pentru fericirea ei, și implicit a noastră!

...pentru că fiecare zi este ziua noastră!

Cum poți dormi noaptea?

Cum poți dormi noaptea?

Mă întreb și te întreb: Cum reușești să adormi și să dormi liniștit noaptea? Iei medicamente? Bei un ceai de tei? Îți induci că ești totuși un om bun și că ești nevoit să faci tot ce faci? Te gândești că toți fac ca tine și asta îți dă dreptul să faci ce faci? Sau poate de fapt nu prea te odihnești, însă tragi speranțe că te vei opri cândva și vei renunța?

Rudele tale știu? Sunt ca tine? Dar copilul tău? Nepotul tău? Sunt mulțumiți de cum evoluează tradiția în familie? Îi liniștești cu ideea că această situație e spre prosperitatea financiară a familiei?

Nu te-ai săturat? Nu îți doresti să pui capul pe pernă, să respiri profund și să recunoști că ai greșit, să repari cât poți și să accepți că poți alege și o alta cale? Nu îți dorești să dormi profund cu vise, îngerași și tot tacâmul? Să știi că ziua de mâine, oricât de grea ar fi  din punct de vedere fizic, psihic și emoțional ești împăcat cu tine ?!

Să știi că mie îmi e bine.

Să știi ca eu dorm bine.

Mă mai ia uneori durerea de cap când constat cât de infecta a devenit mafia asta din Romania, însă îmi amintesc  mereu ca mie îmi e bine fără compromisuri în interesul propriu, fără umilințe și relații. Eu cu eu, dar cu zâmbetul pe buze, cu oameni buni și sinceri în jur, care dorm liniștiți.  

Să știi că nu e nici perna, nici salteaua de vină. Ci obligațiile care te apasă. Alea sunt problema. Știu că știi și înțelegi. Doar ca ignori.

Cândva va trebui să te oprești și să plătești pentru tot ce faci. Sunt prea multe urme lăsate în urma ta.  

Dezavantajul e ca va fi târziu și dureros.

Avantajul e că ( POATE) vei redescoperi treptat, somnul liniștit.

Nu te judec. Alegerea ta.

Doar întrebam . ...

Retoric...

În van.

Nu există oameni răi, există oameni răniți.

Nu există oameni răi, există oameni răniți.

Asta mi-aș dori să îmi amintesc mereu și să fie stâlp de temelie în relațiile pe care le leagă acum Tania.

Am fost rănită, am rămas uimită și m-am întrebat cum e posibil să existe atâta răutate în acel om? Chiar nu i-a păsat? Chiar nu a contat nimic din ce eram eu în acea relație? Ce reprezenta punctul meu de vedere? Am suferit  mult cu capul în pernă ca un copil prostuț care își plânge oful în pieptul mamei, căutând răspunsuri rapide , logice și pliabile pe suferința mea.

Am acceptat cu greu realitatea noua, noua perspectivă asupra relațiilor și am închis în mine toate valurile care au venit în timp și s-au izbit de sufletul meu de copil.

Știu ca am rănit. Am fost nominalizată în multe feluri, printre care și egoistă și rea. Am încercat să ofer explicații, să îngenunchez și să plec capul așa cum mă sfătuia cândva tata, însă nu a fost de ajuns. Am fost rea. Pentru ca am gândit diferit, pentru ca am ales pentru mine, pentru că am dorit oglindire în tot ce realizam.

Dar nu am vrut să rănesc. Nu mi-am dorit nici o clipă. Dimpotrivă. Mi-am făcut mustrări de conștiință, și din nou cu capul în pernă, am vărsat zeci de Nu pot să cred!  și De ce? 

Și apoi am privit dinafară suferința altora. Întrebările au revenit, însă de data aceasta unghiul nou de a privi mi-a dat și un răspuns- din suferință. Conștientă sau nu, prezentă sau trecută, ea este prezentă mereu în mine. Și fiecare relație îmi dă oportunitatea să o simt acut sau blând, și să mă vindec prin acceptarea ei. Înțeleg ce sunt, accept și în timp, iertarea se arată vindecătoare .

  Așă că, draga mea Tania, dacă vei citi vreodată aceste rânduri, poate mă vei înțelege pentru ce ți-am greșit, și vei găsi răbdarea să vezi în cei din jur, dincolo de haine, dincolo de aparențe, acolo unde Dumnezeu stă și îmbrățișează un copil rănit!