Las în urmă, fără regrete, un an pe cât de frumos, pe atât de greu.
Un an încărcat cu emoții, dezamăgiri, lacrimi, despărțiri, dar și un an cu noi colaborări, acceptări și un dram în plus de înțelepciune.
Dintre toate, dureroase au fost sfârșiturile fără recunoștință, și munca în zadar; mult spus dacă e să mă gândesc la ce citeam de curând: povestea nu se încheie fără să înveți ceva din ea. Știu că încă învăț să îmi accept limitele, încă nu știu să mă smeresc și încă mă corectez în a folosi persoana I singular, lăsând ograda vecinului în pace. Spunându-le , conștientizez și mai mult, cât de mult îmi lipsesc, și totuși cât de bun a fost El cu mine.
Totuși, am întâlnit oameni care L-au văzut în mine și și-au păstrat încrederea până la sfârșit. M-au ales și au crezut că împreună putem să zâmbim și să visăm la mai bine.
Am descoperit îngeri în oameni care mi-au fost mereu alături, într-un con de umbră. M-au ajutat să privesc în ansamblu fără să uit detaliile de care mă împiedic uneori naivă.
Și în final, m-am regăsit în brațele celor care mă iubesc necondiționat. Puțini, însă suficienți, cât să mă liniștească în momentul potrivit doar ținându-mă în brațe . Cei cu care pot vorbi ore întregi, deși nu i-am văzut de mult timp, cei care mă acceptă și când mă revărs în momente nepotrivite, cei care văd un potențial în mine și mă susțin în planuri și vise...
Familia: pentru acest an și pentru cei ce vor veni! Vă iubesc și vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu