Incapatanarea e o mostenire genetica din partea tatalui, a bunicului, a strabunicului si a tot ce inseamna linie paterna. Cum s-a intarit mereu in deciziile lui, indiferent de erau benefice pe termen lung sau nu. Nu o consider o calitate, ci mai degraba un semn de slabiciune si de prostie. Perseverenta te ridica frumos, fara sa ii lovesti pe cei din jur. Ambitia te lacomeste si te izoleaza.
...
Craciunul, nasterea Domnului, cea mai frumoasa sarbatoare pentru mine, pentru copilul din mine. Ce sarbatoarea ar putea defini mai bine familia? Nu stiu daca sunt doar luminile, zecile de lumini din casa, din alte case, de pe strada, din lume, sau bradutul cu mirosul lui proaspat ce te duce direct in padurile din munti. Sau poate mirosul de cozonac proaspat scos din cuptor, cu mult mac si rahat, si pufos...Sau o fi masa bogata, de la care te ridici legandandu-te si spui ca nu mai mananci in restul zilei, si te tii de promisiune maxim doua ore. Oricum ar fi, in 28 de ani, fiecare Craciun a fost insotit de lacrimi si regret. Toata munca dinaintea Ajunului a fost mereu umbrita de nemultumirea lui. Ca atunci cand ma intorceam de la scoala cu un 9, si eram chestionata cati de 10 au fost. Exact asa a fost mereu aceasta sarbatoare in familie. Bucuria reintalnirii fratilor, incantarea de a gusta si alte feluri de mancare, spiritul Craciunului in contrast cu imbufnarea lui.
Toate pildele lui spuse actoriceste, firea lui perfectionista si criticista m-au conturat in felul lor.
Insa e pacat si ma revolta ca si acum se incapataneaza sa imi strice si ultimul lui Craciun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu