Inainte sa se nasca Tania deja aveam o intreaga colectie de carti de povesti, carti cu animale, carti cu jocuri etc. Pentru ea, pentru noi sa ne umple timpul. Le rasfoiam zi de zi si nu vedeam momentul in care voi tine o fetita in brate si ii voi arata achizitiile. Si totusi, a venit. Multumesc lui Dumnezeu!
Si pana a crescut sa fie mai mare decat cartile...a parut o eternitate.
Acum, spre rusinea mea, ma simt nepregatita pentru asta. E atat de fascinata de povesti, nu respira, priveste atenta toate detaliile imaginilor, repeta fiecare explicatie, se intristeaza, rade, vrea si ea in poveste.
Nu pot sa ii citesc, caci si eu ma plictisesc citind. Si atunci, pe baza imaginilor, trebuie sa fiu creativa si sa gesticulez, sa fac asocieri cu ce a vazut ea, si cap la cap fiind puse, sa rezulte o poveste. Dar surpriza: am uitat povestile?! Cum era povestea cu Motanul incaltat? Cap-coada ma refer, caci stiu si eu ca un motan s-a hotarat sa plece in lume imbracat si incaltat?!
Asta e doar un exemplu, cartile copilariei se cer citite, reamintite.
Acum sunt ragusita, dupa doua ore de povesti ce nu au nici o legatura cu originalul, si am reusit sa scap de ea doar pentru am lasat-o sa umble printre incarcatoare si cabluri, rezerva mea pentru lipsa de jocuri.
Iertare, Tania, promite mami sa se pregateasca mai bine pentru maine, si fizic si cu povesti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu