Nu-s departe zilele in care relaxarea mi-o gaseam in a fi observator al vietii celui de langa mine.
Ma asezam pe banca din mijlocul parcului, si ca un ceasornic, fiecare suflare era un nou ticait. Inspiram odata cu ea, expiram prin el, imi luam vitaminele din mancarea lui, ma acopeream cu hainele ei. Fiecare gest dintre cei doi il interiorizam maxim prin prisma a ce traisem candva. Emiteam judecati de valoare, sufeream inzecit, desi nu stiam decat un ticait de ceas.
Astazi, printre cateva cutii prafuite, uite ca am gasit si un ceas uitat in timp, cu mult pierdut de atat spatiu. Nu cred ca a fost stricat, a fost mereu disponibil. Dar reintalnirea cu el a fost o explozie de emotii, ganduri, interese...ale celor care au trecut prin fata ochilor mei inchisi, ale tale cand m-ai strigat si am refuzat sa te aud, ale ei cand a vrut sa ma iubeasca si am privit-o cu o superioritate prosteasca.
Bine v-am regasit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu