Nu e usor sa fii om mare.

Nu e usor sa fii om mare. De fapt, e cel mai dificil aspect al vietii.

Sa daruiesti fara sa planifici -ocazional, zilnic, o data pe an, sau la sfarsit de ciclu, dar inspiratia ta de moment sa fie “Dumnezeu prin tine”.

Sa te daruiesti, uitand de tine, doar revigorandu-te cu bucuria celui de langa tine. Sa fii atent la detalii, sa te organizezi, sa te cizelezi, sa suferi si sa te indoiesti constant de ceea ce faci, doar pentru ca perfectiunea din imperfectul de tine sa se transforme in omenie.

Smerenia sa se confunde cu umilinta- amandoua vor parea in ochii lor ca fiind nascute din prostie, dar secretul tau nici tie sa nu ti-l divulgi.

Sa nu judeci, desi esti crucificat! Dimineata te trezesti cu un sfert de ora inaintea tuturor, tragi sertarul si alegi o masca- stii ce fel de zi vei avea, cu ce te vei confrunta, si totusi puritatea ti-ai pierdut-o cu mult inainte sa vorbesti cursiv. Asa sunt si eu, cum crezi ca e el?

Sa fii maleabil precum copacul ce se lasa mangaiat de vant si ploi. Ai crede ca soarta si mama te-au modelat frumos, ca ai parcurs treptele educatiei si piscul e in mainile tale. Nu vrei sa fii arogant, dar chiar ai avea motive sa fii. Si totusi, daca inchizi ochii, si te lasi ghidat cu incredere, dupa primele imbratisari ce te vor speria, te vei redescoperi- nimicul tau va parcurge un nou labirint.

Sa intorci si celalat obraz, si sa zambesti cu dragoste. Ai si uitat de cate ori linistea ti-ai gasit-o in tipat,iar agitatia ti-ai potolit-o prin lacrimi. Te-ai catarat pe spinarea obosita a celuilalt, ai strans totul si ai ascuns de ochii altora, si ai inghitit reprosurile cu ciuda ca te-au prins. Astfel, cand altii iti iau rolul pentru o clipa, accepta cu demnitate ca ai posibilitatea sa ti se intoarca tot ce ai facut; timpul tau nu a trecut, acum incepe, de tine depinde cum iti accepti conditia de om printre oameni.

Deschide-ti sufletul si permite-I sa intre, asteapta deja de prea mult timp!