Mi-au
trebuit mai mult de 30 de ani pentru a găsi puterea în mine să zic – ASTA SUNT
EU! ATÂT POT!
Dintr-un
tată perfecționist și un mediu școlar unde nota dicta capacități, și promova
talente, ar fi fost absurd să fiu altfel. Nu acuz, nu neg, ci doar trag linie,
și realizez câtă luptă interioară am dus cu puținul meu. Puțin pe care l-am
lungit și l-am lățit pe toate părțile încercând să mulțumesc pe toată lumea (
evident că nu mi-a ieșit niciodată).
Am
aspirat mereu la mai mult și mai bun, și aici nu mă refer la aspecte
măsurabile. Deși mă contrazic, în mintea mea, totul se măsura și se raporta la
așteptările celor din mediul apropiat, cei care zâmbeau și se bucurau de
reușitele mele. Însă efortul a fost mare, și nu sunt sigură că a meritat.
Pentru că am stricat relații ( deși nu mi-am dorit), am ignorat momentele de
liniște, de dragoste cu mine.
Mă regăsesc ridată și cu fire albe, tensionată și
obosită.
Pentru a obține mai mult
decât am dreptul să primesc.
Pentru a fi altceva decât
sunt.
Pentru a mulțumi pe
altcineva neglijându-mă pe mine.
Dar nu-i nimic.
Asta sunt eu acum! Și acum îmi este mai ușor să spun ATÂT POT!
Nu devin un om rău și nu îmi schimbă cu nimic relațiile
cu ceilalți pentru că pentru prima data, pot zice : TE IUBESC LA FEL DE MULT
CUM MĂ IUBESC PE MINE! MULT !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu