sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Banalități

Într-o lume mereu agitată, încruntată și singură, mă regăsesc adeseori.
Aș vrea să zic că nu cad în extreme, însă poate acesta e specificul meu. Și totuși, așa cum pot , încerc să mă redresez:
- să respir și să conștientizez asta
- să zâmbesc și să simt asta
-să îmbrățișez și să cer ajutor, nu din neputință , ci din curajul de a o lua de la capăt.
Banalități. Și totuși uitate, nepracticate.
Și când mă simt cât de cât cu picioarele pe pământ, și când totuși renunț la  bula mea de idealuri, mă ciocnesc de această lume agitată, încruntată și singură.
Mă întristează neputința mea în fața ei. Încerc să pătrund, poate inițial pentru ei, dar conștientizez cât de mult bine îmi face mie personal. Sau poate săgeata merge în sens invers. Nici o importanță.
Mă întristez în fața lipsei de motivație pentru schimbare.
Mă întristează fiecare conversație care începe fără a asculta.

Astăzi aleg din nou, cu încredere, să fiu oglindă !

luni, 5 decembrie 2016

Cândva am avut totul...

Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi.
Ne naștem plini de dragostea lui Dumnezeu, și pe parcursul vieții pierdem esența lucrurilor simple. Și construim goluri, frânturi cu fiecare pas pe care îl facem fără El. Și atunci când punem capul pe pernă, și o lacrimă coboară încet pe obraz, întrebând De ce înainte de a se usca, atunci realizăm pustietatea ce zace în noi.
Și pentru că jocul vieții nu ia sfârșit fără curse abrupte, în toiul dimineții găsim puterea de a o lua de la capăt, căutând speranțe.
În noi, în cei de lângă noi și în fantasme ale neputinței noastre omenești. Nimic greșit , atât timp cât picătura de viu umple dumnezeiește.
Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi, și e atât de trist când noi am avut totul...

miercuri, 23 noiembrie 2016

Spune-mi ce doresti sa faci cu viata ta, Maria?


˶ O viata fara probleme nu e o viata normala " , parafrazandu-l pe dl. Dafinoiu, folosind negatia.
Nu as putea defini viata mea ca fiind una atipica, insa cu siguranta sta ceva ascuns in gena mea care ma macina zilnic in a identifica perfectiunea. Perfectul, absolutul, intregul, adevarul, certitudinea. Toate imi scapa zilnic printre degete si cand le simt, ma intristez. Stiu, pare absurd, o lupta fara finalitate. Insa daca ma privesc putin din exterior, realizez ca de fapt toate acestea creaza normalitatea din viata mea: disputele, infrangerile, luptele interioare. Tine doar de felul in care vreau sa nuantez ce vad!
Atunci reiau in forma corecta: O viata cu probleme e o viata normala!
Imi recunosc pentru prima data : viata mea e una normala!
Sunt o mare linistita in prima parte a zilei, si un butoi cu pulbere in mediul placut de acasa.
Sunt matura in situatiile vietii de zi cu zi, dar in mine urla o copila neimplinita, dornica de evadare.
Doresc sa fiu profesionista in ceea ce fac si sa ma ridic la nivelul asteptarilor, dar sunt ratacita de multe ori in drumul parcurs.
Ramane totusi contradictia vietii interioare cu cea a vietii exterioare, in care mi se cere sa respect anumite standarde pentru a ma incadra intr-o familie, un serviciu, o societate. As ramane singura daca as transfera sacul meu de nemultumiri si frustrari pe prieteni, as pierde locul de munca daca as ceda pentru o clipa urletului. Poate da, poate nu. Certitudinea din nou lipseste, dar riscul inca nu mi-l pot asuma.
Si atunci, sa distrug molia care a distrus generatii, una dupa alta, poate fi cel mai dificil aspect al vietii mele. Aleg sa ratacesc , decat sa stagnez. Prefer sa caut solutii, decat sa ingrop o problema.
Astazi am gresit, am pierdut, am acceptat. Poate e sansa mea sa invat noi pasi spre perfect, absolut, intreg, adevar, certitudine intr-o viata perfect normala!