marți, 2 mai 2017

ASTA SUNT EU! ATÂT POT!

Mi-au trebuit mai mult de 30 de ani pentru a găsi puterea în mine să zic – ASTA SUNT EU! ATÂT POT!
Dintr-un tată perfecționist și un mediu școlar unde nota dicta capacități, și promova talente, ar fi fost absurd să fiu altfel. Nu acuz, nu neg, ci doar trag linie, și realizez câtă luptă interioară am dus cu puținul meu. Puțin pe care l-am lungit și l-am lățit pe toate părțile încercând să mulțumesc pe toată lumea ( evident că nu mi-a ieșit niciodată).
Am aspirat mereu la mai mult și mai bun, și aici nu mă refer la aspecte măsurabile. Deși mă contrazic, în mintea mea, totul se măsura și se raporta la așteptările celor din mediul apropiat, cei care zâmbeau și se bucurau de reușitele mele. Însă efortul a fost mare, și nu sunt sigură că a meritat. Pentru că am stricat relații ( deși nu mi-am dorit), am ignorat momentele de liniște, de dragoste cu mine.  
            Mă regăsesc ridată și cu fire albe, tensionată și obosită.
Pentru a obține mai mult decât am dreptul să primesc.
Pentru a fi altceva decât sunt.
Pentru a mulțumi pe altcineva neglijându-mă pe mine.
            Dar nu-i nimic.  Asta sunt eu acum! Și acum îmi este mai ușor să spun ATÂT POT!
            Nu devin un om rău și nu îmi schimbă cu nimic relațiile cu ceilalți pentru că pentru prima data, pot zice : TE IUBESC LA FEL DE MULT CUM MĂ IUBESC PE MINE! MULT !!!


sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Banalități

Într-o lume mereu agitată, încruntată și singură, mă regăsesc adeseori.
Aș vrea să zic că nu cad în extreme, însă poate acesta e specificul meu. Și totuși, așa cum pot , încerc să mă redresez:
- să respir și să conștientizez asta
- să zâmbesc și să simt asta
-să îmbrățișez și să cer ajutor, nu din neputință , ci din curajul de a o lua de la capăt.
Banalități. Și totuși uitate, nepracticate.
Și când mă simt cât de cât cu picioarele pe pământ, și când totuși renunț la  bula mea de idealuri, mă ciocnesc de această lume agitată, încruntată și singură.
Mă întristează neputința mea în fața ei. Încerc să pătrund, poate inițial pentru ei, dar conștientizez cât de mult bine îmi face mie personal. Sau poate săgeata merge în sens invers. Nici o importanță.
Mă întristez în fața lipsei de motivație pentru schimbare.
Mă întristează fiecare conversație care începe fără a asculta.

Astăzi aleg din nou, cu încredere, să fiu oglindă !

luni, 5 decembrie 2016

Cândva am avut totul...

Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi.
Ne naștem plini de dragostea lui Dumnezeu, și pe parcursul vieții pierdem esența lucrurilor simple. Și construim goluri, frânturi cu fiecare pas pe care îl facem fără El. Și atunci când punem capul pe pernă, și o lacrimă coboară încet pe obraz, întrebând De ce înainte de a se usca, atunci realizăm pustietatea ce zace în noi.
Și pentru că jocul vieții nu ia sfârșit fără curse abrupte, în toiul dimineții găsim puterea de a o lua de la capăt, căutând speranțe.
În noi, în cei de lângă noi și în fantasme ale neputinței noastre omenești. Nimic greșit , atât timp cât picătura de viu umple dumnezeiește.
Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi, și e atât de trist când noi am avut totul...