luni, 11 aprilie 2016

Notițe de subsol


            Mereu la poli opuși, echilibrul nu se mai arată. Atât de simplu, și totusi atât de greu…  în definirea unei noi stări, folosirea termenilor în opoziție, dă o valoare fiecarui sentiment, cu mult mai puternică decât doar în înșirarea lor.
            Și totuși, ceva ce mă pune în dificultate, indiferent de mediul în care mă învârt: unde se încheie egoismul și începe altruismul? Unde pot fi etichetată ca fiind de o speță joasă, și de ce nu pot fi considerată doar ca urmând instinctul- bucuria- dragostea- viața proprie?! În ce moment, fericirea celor din jur înalță altruismul în ochii voștri într-atat încât nu mai contează ce ascunde zâmbetul de complezență?!
            Natura umană mă îndeamnă atât de solemn să nu uit că locul meu este printre cei asemenea mie. Implicit, o bună adaptare presupune o renunțare la propriile nevoi, dar într-atât încât să nu îți pierzi autenticitatea. Echilibrul mereu în procesul de cântărire presupune o înțelepciune cu mult superioară oricăror cuvinte.
            Oricum ar fi, absurdul își face din nou loc. În fiecare părticică din mine, care luptă prea mult în a gândi puțin și a simți mai mult.