Ora 20.00. În sfârșit,
închei programul de lucrul pe ziua de astăzi. Sunt obosită, dar fericită. Ei mă
așteaptă afară, se joacă. Ne urcăm în mașină și ne gândim ce avem de cumpărat (
scurt) de la Lidl. Înghețată, desigur. Și alte câteva pe lângă. Pe drum povestim
ce a fost mai amuzant pentru fiecare dintre noi. Nu apucăm multe, că trebuie să
coborâm.
Ora 20.15. Înainte să intrăm,
văd un bărbat destul de în vârstă, până în 60 de ani, căutând în coșul mare de
gunoi de la intrare. Mă uit insistent, nu știu ce caut să văd la el, și observ
că a scos un șervețel aproape mototolit și l-a desfăcut mulțumit. Scurt ne
privim, și intru. Mă gândesc dacă să îi cumpăr o pâine, însă uit imediat furată
de gândul de a-i lua Taniei vafe.
Ora 20.33. Plecăm de la
Lidl, și fugitiv, cerând ghiozdanul, Cristi își da seama că nu e niciunde. Se
gândesc că l-au uitat în parc, însă e ca și cum nici nu ar fi existat vreodată.
E nervos și se grăbește să ajungă pe banca pe care au stat. Degeaba încerc să
îl liniștesc, e supărat. Are dreptate. Treptat, și eu conștientizez că s-a
pierdut și telefonul , și bateria externă. Tania în naivitatea ei, dă să plângă
după stickers. Habar nu are...
Ora 21.20. Deja ne-am
plimbat și cu mașina, și pe jos , prin tot parcul, și în toate cartierele din
jur. Am sunat, am căutat și în coșurile
de gunoi, am întrebat diverse persoane din zonă. Nici urmă. Tensiunea și uimirea crește. Cum e posibil? Chiar nu putea să sune cine
l-a găsit? E furat. Telefonul e închis deși avea baterie.
Ora 21.35. Gata, mergem
acasă. Dezamăgiți. Nedumeriți, de greșeala noastră, de nesimțirea altora. Îmi
dau seama cât de mult a contat acel telefon pentru mine, primul telefon
cumpărat cash. Era vechi, avea deja 3 ani. Și amintirile din el erau vechi, dar
erau valoroase.
Ora 22.00. Îmi amintesc
de primul meu telefon. Nokia 3100, acea cărămidă scăpată de la etajul IV de
câteva ori, pe care o încărcam săptămânal. Tata mi l-a adus. L-a găsit în fața aprozarului. Am fost atât de fericită!
17 ani, primul telefon. Și totuși a fost telefonul cuiva. Nu știu dacă a
întrebat persoanele din jur, sau dacă a luat în calcul varianta de a-l duce la
poliție.
Ideea
e că astăzi mi s-a furat un telefon.
Karma,
Dumnezeu, destinul, spune-i cum vrei! S-a întors spre mine 16 ani mai târziu.
Mă
gândesc și aștept suficiente alte palme ce stau să vină. Le merit.Le
conștientizez cât pot. Încerc să le îndrept cât pot.
Sper
doar că tot ce am făcut bine , să se oglindească de asemenea în viața mea din
viitor!
