vineri, 26 februarie 2016

Sa fii profesor


Nu vreau sa ma gandesc si sa analizez sistemul de invatamant, clasele supraaglomerate, lipsa materialelor didactice, lipsa de colaborare intre scoala si parinti, si multe altele care fac din scoala romaneasca asemenea unei familii disfunctionale.

Ma gandesc la meseria aleasa. De mine, si de altii asemenea mie. Oare am stiut eu ce presupune cu adevarat sa fiu profesor? Teoria ca teoria, fragmentata si indosariata prin biblioteci. Dar practica?! Cea care te pune in fata faptului implinit, in care ti se ofera sansa sa sustii dezvoltarea cognitiva, dar mai ales cea emotionala a unui copil?!

Auzisem la un moment dat pe o colega spunand :" Sa reusesti sa ii tii motivat o ora intreaga, asta inseamna pedagogie." Atat adevar! Pentru unii poate insemna un efort urias sa tii interesat elevul o ora, sa captezi atentia si sa ii vezi dorinta in a te vedea, curiozitatea in a afla mai multe, respectul pentru ceea ce tu esti- profesorul lui si prietenul matur pe care poate conta. Pentru altii, totul vine de la sine, intr-un mod atat de natural. In ambele cazuri, alegerea de a fi profesor este cea corecta.

Dar ma intreb, cum e oare pentru cei care simt ca e un cosmar sa intre la ore, care s-au saturat sa fie creativi, care nu pot renunta la bagajul cu frustrari si suparari, care nu pot intelege comportamentul elevului si motivul ascuns in spatele acestuia…? Daca simti ca e o corvoada profesia aleasa, si singura ta motivatie e salariul din data de 10, de ce iti faci atat de mult rau singur? Si mai mult decat atat, de ce nu te gandesti la modul in care alegerea ta profesionala afecteaza atatea suflete? E in natura umana sa fii egoist si sa faci alegeri in functie de confortul personal, si totusi daca te iubesti atat de mult, nu te mai chinui facand ceva ce nu te face fericit!

Stiu ca sunt profesor pentru ca asta imi doresc sa fiu, si asta ma face fericita.

In ultimile zile, mai mult decat niciodata m-am gandit la ce inseamna asta. Nu stiu daca e influenta media, sau faptul ca fiecare ora petrecuta cu un copil imi da motive sa reflectez la ce am facut, care va fi pasul urmator si cel mai important, in ce masura prezenta mea il influenteaza. Am emotii inaintea fiecarei ore, asemenea unui actor care urca pe scena. Uneori, oricat de mult m-as fi pregatit inainte, totul se naruie pentru ca nu am luat in calcul starea emotionala a elevului. Si atunci, improvizez. Din amalgamul teoretic si practic, reusesc sa ma adaptez lui. Ne cantarim amandoi pana cand ne echilibram. Si atunci totul e atat de cursiv, si regenerant.

Stiu ca sunt profesor pentru ca asta imi doresc sa fiu, si asta ma face fericita.

Oare ei de ce sunt profesori?!