duminică, 21 februarie 2010

Simt ca te cunosc de undeva...

Aruncata in valurile monotoniei, m-am izbit de tine, un copil imbracat in haine barbatesti. Nu inteleg nici astazi de ce nu te-ai ferit din calea mea, cand era atat de evident ca nu te voi ajuta sa prinzi viata, ci iti voi sluti doar o noua iluzie a binelui.
M-am lasat corupta de tristetea ce se ascundea sub o palarie roasa si am cerut cu insistenta la portile Raiului o doza zilnica de zambete pentru tine. Nu mi s-a deschis, doar am adormit si am visat ca merit sa primesc pentru tine.
Te-am mintit ca stiu ce se petrece cu tine, doar ca sa te intrig in a-mi darui si glasul tau…stiam ca el ma motiva sa revin pe un nor, inspre a-ti cauta ingerul. Nu stiu cum, dar am incercat sa il conving sa renunte. Te-am barfit si te-am urat in fata lui, doar cu increderea ca imi va ceda mie locul lui.
Iar inspre seara, cand deja oboseala punea stapanire si peste luna, am aspirat sa te ating, sa ma las cuprinsa de mainile-ti de copil pentru a-ti simti respiratia in inima-mi din piept.
…de atunci umblu mahmura, implorand iertare sufletului tau!