luni, 5 decembrie 2016

Cândva am avut totul...

Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi.
Ne naștem plini de dragostea lui Dumnezeu, și pe parcursul vieții pierdem esența lucrurilor simple. Și construim goluri, frânturi cu fiecare pas pe care îl facem fără El. Și atunci când punem capul pe pernă, și o lacrimă coboară încet pe obraz, întrebând De ce înainte de a se usca, atunci realizăm pustietatea ce zace în noi.
Și pentru că jocul vieții nu ia sfârșit fără curse abrupte, în toiul dimineții găsim puterea de a o lua de la capăt, căutând speranțe.
În noi, în cei de lângă noi și în fantasme ale neputinței noastre omenești. Nimic greșit , atât timp cât picătura de viu umple dumnezeiește.
Tindem să căutăm în ceilalți ceea ce nu găsim în noi, și e atât de trist când noi am avut totul...