De curând s-au împlinit 8 ani de când te-am luat de mână și ți- am zis : "Hai! Hai să fim o
familie împreună! "
Nu știam exact ce
înseamnă asta, cum nici tu nu puteai defini. În schimb, ceva din noi sau poate
dincolo de noi, știa.
La nuntă, am ascultat de
povești batrânești și am respectat pe cât posibil tradiții fără sens. Poate
acesta este și motivul pentru care mă uit acum la pozele cu noi doi , mire și
mireasă, văd o cucoană cu un coc urât și o rochie prea elegantă, și un băiat
ușor speriat cu un costum cu un număr mai mare.
Și totuși în acea zi, nu
ne-am simțit așa cum ne vede acum ochiul critic, dimpotrivă: două suflete
pereche, care visează împreună.
În timp, dincolo de spațiu,
am așteptat cu sufletul la gură și cu sacrificii copilul nostru, am condus pe
ultimul drum doi părinți, și am crescut împreună, zi de zi, o familie. Uneori
cu lacrimi, uneori cu chicote de râs, uneori oftând, uneori aspirând la mai
mult. Dar mereu împreună!
Și cum nu ne recunoaștem
în ce am fost la început? Poate pentru că eram alor noștri! Ne-am redescoperit
în acest timp împreună, și putem să ne declarăm proprietarii propriului suflet!
Și de ce în această zi,
și nu pe 25 septembrie?!
... pentru că astăzi,
ochii Taniei mi-au amintit motivul pentru care suntem împreună- pentru
fericirea ei, și implicit a noastră!
...pentru că fiecare zi este ziua noastră!
