miercuri, 10 martie 2010

Furie provinciala

Cum poti crede ca m-as arunca in bratele tale fara sa te cunosc? Cum poti simti ca te iubesc cand nici nu s-a aflat definitia iubirii? Cand te vei opri din forfota ce o starnesti in juru-mi crezand ca te voi privi in ochi?
Alunec pe un nisip ud, spre nicaieri. Si totusi zambesc, caci cineva imi sufla in bratele-mi ce-mi acopera corpul. Ochii ii tin inchisi, incercand sa inteleg simtirile ce se revarsa dinspre buricele degetelor zbarcite inspre coapsele burizate.Urca usor un fior spre unghiul coastelor furate si cred ca e prea tarziu sa il opresc caci deja imi forteaza sira spinarii. Dulcea si totusi rigida barbie inchide toate marile ce se revarsa dinspre adancile cearcane ce noaptea au vegheat.
Un rosu pal abureste iluzia de bine din obraji, iar o broboada ca o gargarita umezeste albul par.
Nu incerca sa ma citesti, si sa intelegi de ce tremur in drum spre tine. Te rog. Mi-e de ajuns sa pasesti alaturi de mine.