Nu există oameni răi, există oameni răniți.
Asta mi-aș dori să îmi amintesc mereu și să fie stâlp de temelie în relațiile pe care le leagă acum Tania.
Am fost rănită, am rămas uimită și m-am întrebat cum e posibil să existe atâta răutate în acel om? Chiar nu i-a păsat? Chiar nu a contat nimic din ce eram eu în acea relație? Ce reprezenta punctul meu de vedere? Am suferit mult cu capul în pernă ca un copil prostuț care își plânge oful în pieptul mamei, căutând răspunsuri rapide , logice și pliabile pe suferința mea.
Am acceptat cu greu realitatea noua, noua perspectivă asupra relațiilor și am închis în mine toate valurile care au venit în timp și s-au izbit de sufletul meu de copil.
Știu ca am rănit. Am fost nominalizată în multe feluri, printre care și egoistă și rea. Am încercat să ofer explicații, să îngenunchez și să plec capul așa cum mă sfătuia cândva tata, însă nu a fost de ajuns. Am fost rea. Pentru ca am gândit diferit, pentru ca am ales pentru mine, pentru că am dorit oglindire în tot ce realizam.
Dar nu am vrut să rănesc. Nu mi-am dorit nici o clipă. Dimpotrivă. Mi-am făcut mustrări de conștiință, și din nou cu capul în pernă, am vărsat zeci de Nu pot să cred! și De ce?
Și apoi am privit dinafară suferința altora. Întrebările au revenit, însă de data aceasta unghiul nou de a privi mi-a dat și un răspuns- din suferință. Conștientă sau nu, prezentă sau trecută, ea este prezentă mereu în mine. Și fiecare relație îmi dă oportunitatea să o simt acut sau blând, și să mă vindec prin acceptarea ei. Înțeleg ce sunt, accept și în timp, iertarea se arată vindecătoare .
Așă că, draga mea Tania, dacă vei citi vreodată aceste rânduri, poate mă vei înțelege pentru ce ți-am greșit, și vei găsi răbdarea să vezi în cei din jur, dincolo de haine, dincolo de aparențe, acolo unde Dumnezeu stă și îmbrățișează un copil rănit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu