vineri, 5 iunie 2015

Ce-ar fi daca?!...


Ma intreb de ce pare atat de greu sa fii om bun si te gandesti mereu cum sa tragi mai mult pentru tine?!...atentie, zambete, declaratii, cadouri, aprecieri, raspunsuri sincere, toate par sa ti se cuvina de la mama naturii- toate ca un drept innascut! Ceilalti in raport cu tine, si tu cu bratele deschise sa primesti!

Oare cum ar fi lumea asta daca in loc sa asteptam, ne-am porni singuri

… in loc sa dictam, ne-am supune si am astepta sa vedem de ce ni s-a cerut un lucru

… in loc sa vorbim, am asculta ce are de spus cel din fata noastra

… in loc sa ne incretim fruntile si sa strambam din nas, am zambi si ne-am accepta limitele personale

… in loc sa ne prefacem, chiar sa fim sinceri

… in loc sa barfim, sa ne rugam

… in loc de invidie, sa oferim iubire  si intelegere

Lista e nelimitata si pare ireala.

Sunt constienta ca exact conditia de om ne determina sa fim si egoisti, si neputiinciosi, si invidiosi. Dar sa nu uitam ca am primit darul divin de a fi asemenea Lui. Tot ce s-a pierdut pe drumul de la nastere pana in prezent poate fi recuperat si imbogatit prin credinta!

            Eu, mai neputiincioasa decat tine, si mai dezechilibrata emotional in acest moment decat tine sau tine, nu sunt si nu voi fi nicicand in masura sa te judec. Recunosc, vorbeste gura inainte ca mintea sa digere gandul, si sufar apoi constienta ca imi e greu sa fiu ce El si-a dorit pentru mine.  Dar cand tu, fara sa te cunosc, ma apreciezi desi nu merit, constientizez ca vezi un potential ce parea inexistent. Regret, tac, vorbesc dar cat sa imi cer iertare din toata inima, si apoi incep mai sigura ca niciodata o noua lupta pentru a fi demna de fiecare om pe care il intalnesc, demna de cei care imi sunt alaturi in fiecare pas, si inainte si inapoi, demna de Cel care ma tine in viata mea de curcubeu!