sâmbătă, 13 februarie 2010

Cum e sa cauti haotic ce ai langa tine?

Bucuria vine din lucruri marunte, insa ce nu au loc in umbra unui dulap, ascunsi de privirile celuilalt.
Viata e una si e a ta. Chiar de te interesectezi la fie ce pas cu ceilalti, si depinzi de ei in atat de mult, e doar a ta. Si tu poti decide ce faci cum vei folosi fiecare clipa, cum o vei fructifica intr-atat incat cu nici un fel de regret sa privesti in urma. Dar ma intreb: chiar exista persoane care sa nu regrete nicicum cand privesc in urma? Caci poate ai avut parte de calatorii, de bogatii si de impliniri profesionale, dar cand te apleci si iti spargi hainele de gheata, si privesti in sufletul tau, gasesti ce i-ar placea si lui Dumnezeu sa vada? Caci El e intr-adevar viata, noi am putea fi numiti doar picuri de viata din El. Picuri intr-un lighean tot mai murdar si mai patat. Doar atunci cand inteleg ca viata desi e a mea, e un dar atat de frumos ce merita impartit si cu altii. Caci singura, nimic sunt. Cu cei intr-u Hristos langa mine, lumina vindecatoare se asterne si in pribeagul meu trup.
Atunci cand te-am cunoscut pe tine, eram un naiv copil ce inca credea in printesele ce pot fi cucerite dupa indelungi probe trecute si care sunt tratate ca atare inca din ziua nuntii. Tu, broscoi atipic, atat , m-am ferit de tine pana cand m-am impiedicat si te-am sarutat. Atat mi-a trebuit ca de mai bine de 8 ani sa nu ma pot deprinde.
Mi-ai zdruncinat tot ce eram… nimic din ce faceam sau spuneam nu era rau, nu era egoist, nu era trist. Si te-ai decis sa echilibrezi. Cat de risipitor!!!
Si astfel, am invatat sa fructific orice era in mintea mea intr-atat incat sufletul meu sa se pazeasca de felul in care ma caleai tu spre maturizare.
Si acum, dupa fantasticele impacari si devastatoarele despartiri, revii cu zambetul pe buze si ma ameninti in a renunta in totalitate la minte si sa revin la ce am fost la nastere.