Ma
intreb de ce pare atat de greu sa fii om bun si te gandesti mereu cum sa tragi
mai mult pentru tine?!...atentie, zambete, declaratii, cadouri, aprecieri,
raspunsuri sincere, toate par sa ti se cuvina de la mama naturii- toate ca un
drept innascut! Ceilalti in raport cu tine, si tu cu bratele deschise sa
primesti!
Oare
cum ar fi lumea asta daca in loc sa asteptam, ne-am porni singuri
… in loc sa dictam,
ne-am supune si am astepta sa vedem de ce ni s-a cerut un lucru
… in loc sa vorbim, am
asculta ce are de spus cel din fata noastra
… in loc sa ne incretim
fruntile si sa strambam din nas, am zambi si ne-am accepta limitele personale
… in loc sa ne
prefacem, chiar sa fim sinceri
… in loc sa barfim, sa
ne rugam
… in loc de invidie, sa
oferim iubire si intelegere
Lista
e nelimitata si pare ireala.
Sunt
constienta ca exact conditia de om ne determina sa fim si egoisti, si
neputiinciosi, si invidiosi. Dar sa nu uitam ca am primit darul divin de a fi
asemenea Lui. Tot ce s-a pierdut pe drumul de la nastere pana in prezent poate
fi recuperat si imbogatit prin credinta!
Eu, mai neputiincioasa decat tine, si mai dezechilibrata
emotional in acest moment decat tine sau tine, nu sunt si nu voi fi nicicand in
masura sa te judec. Recunosc, vorbeste gura inainte ca mintea sa digere gandul,
si sufar apoi constienta ca imi e greu sa fiu ce El si-a dorit pentru
mine. Dar cand tu, fara sa te cunosc, ma
apreciezi desi nu merit, constientizez ca vezi un potential ce parea inexistent.
Regret, tac, vorbesc dar cat sa imi cer iertare din toata inima, si apoi incep
mai sigura ca niciodata o noua lupta pentru a fi demna de fiecare om pe care il
intalnesc, demna de cei care imi sunt alaturi in fiecare pas, si inainte si
inapoi, demna de Cel care ma tine in viata mea de curcubeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu