Ca o pasare fara aripi, imi cunosc traseul spre civilizatie, dar mi-s obosite picioarele de la un singur pas.
Nu-mi gasesc asemanare pentru gandurile ce ma inneaca. Ma vreau in mangaierea ploii si ma trezesc arsa de soarele palid al toamnei.
Ma agat de o iluzie fara temei ca de un leac pentru supravietuire. Pana la urma…dupa atatea veacuri in van cersite, ce e sentimentul acesta ce-mi poseda semenii fara constiinta ?
Drag de…o stea ce eclipsa lumina celorlalte a tulburat o minte si a ucis o inima fara puls.
Si totusi ce mi-s ? O piatra din adancul oceanului ?...
Poate. Doar pestii ce se sinucid din lipsa de timp, isi incep vesnicia prin mine. In rest, ma confund cu praful ce-l ridica ceilalti in jurul meu.
…
Dragostea inca nu si-a alungat ingerii in ograda mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu