In zori, cu zambet de copil proaspat adus in lume, hotarasti sa iti iei inima in piept si sa negoti. Nu bunurile tale, nu darurile primite de ziua ta, nu ce ar fi vrut parintii tai sa oferi. Ci singurul aspect ce te face sa fii tu : sufletul tau. Te fastacesti in propriile-ti idei, la fiecare nor ce se iveste pe cer, crezand ca dupa el va fi si soarele ce va aduce lumina inimii tale. Orele trec, ochii isi schimba culoarea, chipul fraged se umbreste cu fiecare noua atingere a ploii, iar parul nu mai este mandria- se multumeste acum sa existe. Si totusi, pe un colt de trotuar, ramai…
Nici tu nu mai stii ce te mai tine in loc. Adulmeci suspinand fiecare suflet impietrit, crezand in fericirea lui.
Adapostita de praf si timp, credinta creste ca o floare. Seara isi face simtita prezenta si inima incepe sa iti bata tare. Tare. Ce se va intampla cu tine ? Ce se intampla cu tine ? Unde e fetita din zori ? Unde te simti ?
Lacrimile-ti navalesc ochii impaienjenati de durere si acum doar mainile iti mai sustin chipul fragil, cand deodata usile trosnesc spre deschidere… Mii de tarabe se deschid vederii tale slabe, « Tu doar indrazneste sa pasesti.. » Nici un burete nu are forma durerii tale sufletesti ca sa il cumperi, doar doua carpe aruncate in drum aspira sa le ridici si sa le adopti. Nu e un burete asa cum ai visat mereu, si nici o cutie aurie, cum credeai ca merita propria-ti neputinta.
Te apleci, si le ridici rand pe rand, strabatand lunga cale a lumii.
Insa sufletul tau are nevoie doar de una. Nu de cea mai curata, sau de cea mai colorata, ci doar de cea care prinde lumina atingandu-ti inima fara sa te pacaleasca.
Nici tu nu mai stii ce te mai tine in loc. Adulmeci suspinand fiecare suflet impietrit, crezand in fericirea lui.
Adapostita de praf si timp, credinta creste ca o floare. Seara isi face simtita prezenta si inima incepe sa iti bata tare. Tare. Ce se va intampla cu tine ? Ce se intampla cu tine ? Unde e fetita din zori ? Unde te simti ?
Lacrimile-ti navalesc ochii impaienjenati de durere si acum doar mainile iti mai sustin chipul fragil, cand deodata usile trosnesc spre deschidere… Mii de tarabe se deschid vederii tale slabe, « Tu doar indrazneste sa pasesti.. » Nici un burete nu are forma durerii tale sufletesti ca sa il cumperi, doar doua carpe aruncate in drum aspira sa le ridici si sa le adopti. Nu e un burete asa cum ai visat mereu, si nici o cutie aurie, cum credeai ca merita propria-ti neputinta.
Te apleci, si le ridici rand pe rand, strabatand lunga cale a lumii.
Insa sufletul tau are nevoie doar de una. Nu de cea mai curata, sau de cea mai colorata, ci doar de cea care prinde lumina atingandu-ti inima fara sa te pacaleasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu